Linia de arbori arctică

Linia copacilor polari este limita nordică a creşterii arborilor; limita sinuoasă dintre tundra şi pădurea boreală; dincolo de această linie climatul este prea dur pentru creşterea copacilor. Acesta înconjoară toate zonele nordice de teren, pe mai mult de 13.000 de kilometri. Este cea mai largă zonă de tranziție ecologică de pe suprafața pământului- o limită difuză care de fapt se poate ridica la nord şi la sud şi poate să apară gradual sau poate fi fixă, în funcție de forma locului. E considerată de mulți drept limită pentru granița sudică actuală a zonei arctice. Schimbările trecute și prezente în privința liniei arborilor arctici și a structurii spațiale a pădurilor vecine sunt indicatori ai schimbărilor climatic.

Poziția liniei arborilor polari a rămas destul de stabilă în emisfera nordică în ultimii 3500 de ani.

Studiile ce privesc limita arborilor circumpolari au fost corelate cu distribuția copacilor la numeroase influențe din mediu, cum ar fi permafrostul, umiditatea, căldura, radiațiile şi modelele de circulație frontală (Barry, 1967; Bryson, 1966; Hate and Ritchie, 1972; Hustich, 1966; Larsen, 1989). Experimentele recente de modelare indică faptul că linia arborelui circumpolar ar putea fi deplasată spre nord de la zeci la sute de kilometri dacă se va realiza însemnata anticipare de încălzire globală prin creşterea concentrației gazelor cu efect de seră în atmosferă.